1 Şi eu în anul dintâi al lui Darius Medul stam lângă el ca să-l ajut şi să-l întăresc.
2 Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei.
3 Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face numai ceea ce i se va părea bun.
4 Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va împărţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere întocmai ca mai înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui.
5 Şi regele de la miazăzi va ajunge puternic, dar unul din căpeteniile lui va fi mai puternic decât el şi va domni, iar stăpânirea lui va fi un regat puternic.
6 Şi după trecere de ani se vor uni şi fiica regelui de la miazăzi va veni către regele de la miazănoapte, ca să statornicească pacea. Dar ea nu va păstra tăria braţului său şi nu va dăinui nici el, nici braţul lui; şi va fi dată morţii, ea şi însoţitorii ţ ei şi copiii ei Şi aliatul ei în acele vremuri.
7 Iar unul dintre odraslale din rădăcinile ei se va ridica şi va porni împotriva oştirii şi va intra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte şi va face cu ei ce va voi şi va fi biruitor.
8 Chiar şi dumnezeii lor, împreună cu chipurile lor turnate, cu vasele lor de preţ, aur şi argint, vor fi duse în robia Egiptului şi el va fi mai puternic decât regele de la miazănoapte, ani de-a rândul.
9 El va năvăli în regatul regelui de la miazănoapte, apoi se va întoarce în ţara sa.
10 Şi feciorul lui va pregăti războiul şi va strânge o mare mulţime de oşti de luptă şi va da năvală peste el şi îl va potopi şi îl va cotropi şi se va întoarce şi va pătrunde până la cetatea lui cea întărită.
11 Atunci regele de la miazăzi va fi amărât foarte şi va ieşi şi va face război cu el - cu regele de la miazănoapte, care va ridica o mare oştire; dar oştirea va cădea în mâna regelui de la miazăzi;
12 Şi oştirea va fi nimicită; inima regelui se va îngâmfa; zeci de mii va doborî la pământ, dar nu va fi mai puternic.
13 Şi încă o dată regele de la miazănoapte va ridica oştiri mai puternice decât cele dintâi şi, după un răstimp de câţiva ani, va da năvală peste el, cu o mare oştire şi cu numeroasă călărime.
14 Şi în vremea aceea mulţi se vor scula împotriva regelui de la miazăzi şi oameni silnici din poporul tău se vor ridica, aşa ca să se împlinească vedenia, dar se vor poticni.
15 Iar regele de la miazănoapte va veni şi va ridica întărituri şi va cuprinde o cetate întărită, iar oştirea de ajutor a regelui de la miazănoapte nu va putea să ţină piept şi trupele sale vor fugi şi nu va fi nici un chip de stat împotrivă.
16 Cel care va porni împotriva lui va face după placul său şi nimeni nu i se va împotrivi, şi se va opri în ţara strălucirii şi totul va fi în mâna lui.
17 Şi îşi va îndrepta privirea să ia în stăpânire întregul lui regat şi va face o învoială cu el şi îi va da de soţie pe o fiică a sa, ca să aducă pieirea ţării, dar aceasta nu se va întâmpla şi nu va duce la izbândă.
18 Şi îşi va întoarce privirea spre insule şi va cuprinde multe din ele, iar o căpetenie va pune capăt ocării lui, fără putinţă de răspuns.
19 Şi îşi va întoarce faţa spre întăriturile ţării sale, dar se va poticni, va cădea şi va pieri.
20 Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război.
21 Şi în locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regală, şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân pe regat.
22 Şi oştirile de ajutor vor da înapoi înaintea lui şi vor fi sfărâmate, de asemenea şi o căpetenie a legământului.
23 Şi după împrietenirea cu el se va servi de vicleşug şi va porni şi va birui cu puţin popor.
24 Şi pe neaşteptate va veni în cele mai bogate ţinuturi ale ţării şi va face ceea ce n-au făcut părinţii lui şi părinţii părinţilor lui; el le va împărţi cu risipă, pradă şi jaf şi bogăţii; şi va urzi planuri împotriva cetăţilor întărite, numai pentru o vreme.
25 Şi îşi va îndrepta puterea şi inima împotriva regelui de la miazăzi, eu oştire mare, iar el se va prinde în luptă cu oaste mare şi puternică, dar nu va putea să i se împotrivească, că se vor urzi uneltiri împotriva lui.
26 Cei ce mănâncă la masă cu el, îl vor prăbuşi, iar oastea lui se va sfărâma şi mulţi vor cădea loviţi de moarte.
27 Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii în inima lor şi la masă îşi vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că încă n-a venit sfârşitul rânduit de Dumnezeu.
28 Şi se va duce cu mari averi în ţara lui şi inima lui va fi împotriva Legământului cel sfânt; aşa va lucra şi se va întoarce în ţara lui.
29 La vremea hotărâtă va năvăli din nou la miazăzi şi această din urmă bătălie nu va fi ca bătălia dintâi.
30 Corăbii din Chitim vor veni împotriva lui; şi el va pierde curajul, se va întoarce şi se va întărâta împotriva legământului sfânt şi va lucra şi se va învoi iarăşi cu cei ce au părăsit legământul sfânt.
31 Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar jertfa de fiecare zi o var da de o parte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii.
32 Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi îl va urma.
33 Cei mai înţelepţi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi foc, de temniţă şi pustiire.
34 Şi în vremea căderii lor, vor primi puţin ajutor şi mulţi se vor uni cu ei, dar din făţărnicie.
35 Şi printre înţelepţi, mulţi vor cădea ca să se lămurească, să se curăţească şi să se albească până la sfârşitul vremii, că mai este încă până la vremea rânduită.
36 Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla.
37 Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor şi nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu căci el se va ridica deasupra tuturor.
38 Iar în locul lui va cinsti pe dumnezeul cetăţilor, pe un dumnezeu pe care nu l-au cunoscut părinţii lui; aceluia i se va închina cu aur, cu argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.
39 El va lua ca apărători ai cetăţilor întărite pe poporul unui dumnezeu străin; pe cei care îl vor recunoaşte, el îi va cinsti mult, îi va pune stăpâni peste mulţime şi le va împărţi pământuri ca răsplată.
40 La sfârşitul vremii se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpusti împotriva lui regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu multe corăbii. El va veni în ţările pe care le va cotropi şi le va străbate.
41 Şi va veni şi în ţara strălucirii şi zeci de mii se var prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon.
42 Şi va întinde mâna sa peste ţări şi ţara Egiptului nu va scăpa.
43 Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar Libienii şi Etiopienii vor merge după el.
44 Dar zvonuri de la răsărit şi de la miazănoapte vor veni să-l înspăimânte şi el va ieşi cu furie grozavă ca să prăpădească şi să nimicească pe mulţi.
45 Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni în ajutor! |