Biblie, Ieremia, Capitolul 21. is available here: https://www.bible.promo/chapters.php?id=10766&pid=26&tid=1&bid=55
Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible

Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Ieremia

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Isaia Ieremia Plângerile

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

1 Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când i-a trimis împăratul Zedechia pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca să-i zică:

2 „Întreabă pe Domnul pentru noi; căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, este în război cu noi! Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca să-l depărteze de la noi.”

3 Ieremia le-a răspuns: „Să spuneţi lui Zedechia:

4 „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre şi cu care vă luptaţi în afară de ziduri împotriva împăratului Babilonului şi împotriva haldeilor care vă împresoară şi le voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.

5 Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare.

6 Voi lovi pe locuitorii cetăţii acesteia, atât oameni, cât şi dobitoace, şi vor muri de o ciumă grozavă.

7 După aceea – zice Domnul – voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor şi pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa; şi Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu va avea nicio milă de ei şi nu se va îndura de ei.”

8 Iar poporului acestuia să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.

9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi să se ducă la haldeii care vă împresoară va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.

10 Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetăţii acesteia ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.”

11 Şi să spui casei împăratului lui Iuda: „Ascultaţi cuvântul Domnului,

12 casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!

13 Iată, am necaz pe tine, cetate aşezată în vale, pe stânca din câmpie, zice Domnul, pe voi care ziceţi: „Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuinţele noastre?”

14 Vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul, voi pune foc pădurii voastre, şi-i va mânca toate împrejurimile.”

<< ← Prev Top Next → >>