1 (Un psalm al lui Agheu şi al lui Zaharia.) Aliluia! Lăudaţi pe Domnul, că bine este a cânta; Dumnezeului nostru plăcută Îi este cântarea.
2 Când va zidi Ierusalimul, Domnul va aduna şi pe cei risipiţi ai lui Israel;
3 Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor
4 Cel ce numără mulţimea stelelor şi dă tuturor numele lor.
5 Mare este Domnul nostru şl mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar.
6 Domnul înalţă pe cei blânzi şi smereşte pe cei păcătoşi până la pământ.
7 Cântaţi Domnului cu cântare de laudă; cântaţi Dumnezeului nostru în alăută;
8 Celui ce îmbracă cerul cu nori, Celui ce găteşte pământului ploaie, Celui ce răsare în munţi iarbă şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
9 Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El.
10 Nu în puterea calului este voia Lui, nici în cel iute la picior bunăvoinţa Lui.
11 Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui.
12 Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane,
13 Că a întărit stâlpii porţilor tale, a binecuvântat pe fiii tăi, în tine.
14 Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat,
15 Cel ce trimite cuvântul Său pământului; repede aleargă cuvântul Lui;
16 Cel ce dă zăpada ca lâna, Cel ce presară negura ca cenuşa,
17 Cel ce aruncă gheaţa Lui, ca bucăţelele de pâine; gerul Lui cine-l va suferi?
18 Va trimite cuvântul Lui şi le va topi; va sufla Duhul Lui şi vor curge apele.
19 Cel ce vesteşte cuvântul Său lui Iacob, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel.
20 N-a făcut aşa oricărui neam şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor. |