1 (Un psalm al lui David.) Domnul împărăţeşte: să tremure popoarele; şade pe heruvimi: să se cutremure pământul.
2 Domnul în Sion este mare şi înalt peste toate popoarele.
3 Să se laude numele Tău cel mare, că înfricoşător şi sfânt este. Şi cinstea împăratului iubeşte dreptatea.
4 Tu ai întemeiat dreptatea; judecată şi dreptate în Iacob, Tu ai făcut.
5 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este!
6 Moise şi Aaron, între preoţii Lui şi Samuel între cei ce cheamă numele Lui. Chemat-au pe Domnul şi El i-a auzit pe ei,
7 În stâlp de nor grăia către ei; căci păzeau mărturiile Lui şi poruncile pe care le-a dat lor.
8 Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei; Dumnezeule, Tu Te-ai milostivit de ei şi ai răsplătit toate faptele lor.
9 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi în Muntele cel sfânt al Lui, că sfânt este Domnul, Dumnezeul nostru! |