1 Iov a luat cuvântul şi a zis:
2 „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
3 Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt? Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4 Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V-aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,
5 v-aş mângâia cu gura şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
7 Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!
8 M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuieşte în faţă.
9 Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
10 Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se înverşunează cu toţii după mine.
11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.
12 Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rinichii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18 Pământule, nu-mi acoperii sângele, şi vaietele mele să n-aibă margine!
19 Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
20 Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,
21 să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce. |
