1 Sufletul meu este dezgustat de viaţa mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea şi voi vorbi întru suferinţa sufletului meu.
2 Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine.
3 Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?
4 Ai Tu ochi materiali şi vezi lucrurile precum le vede omul?
5 Zilele Tale sunt oare ca zilele omului şi anii Tăi ca anii omeneşti,
6 Ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7 Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime.
9 Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.
10 Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş?
11 M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine;
12 Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea,
13 Şi ceea ce Tu ţineai ascuns în inima Ta, iată ştiu acum gândul Tău:
14 Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi şi nu mă dezvinovăţeşti de greşeala mea.
15 Dacă sunt vinovat este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de necazuri.
16 Şi astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din nou Te arăţi minunat faţă de mine.
17 Tu înnoieşti duşmănia Ta împotriva mea. Tu sporeşti mânia Ta asupră-mi ca nişte oştiri primenite care se luptă cu mine.
18 De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aş fi murit şi nici un ochi nu m-ar fi văzut!
19 Aş fi fost ca unul care n-a fost niciodată şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt.
20 Nu sunt oare zilele mele destul de puţine? Dă-Te la o parte ca să pot să-mi vin puţin în fire,
21 Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ţinutul întunericului şi al umbrelor morţii,
22 Ţara de întuneric şi neorânduială unde lumina e totuna cu bezna". |
