1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2 A luat cuvântul şi a zis:
3 „Blestemată să fie ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aştepte lumina şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?
12 De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mic şi cel mare sunt totuna acolo, şi robul scapă de stăpânul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă şi viaţă celor amărâţi la suflet,
21 care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22 care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?
24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26 N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.” |
