1 După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului şi casa lui însuşi,
2 a întărit cetăţile pe care i le-a dat lui Hiram şi a aşezat în ele pe copiii lui Israel.
3 Solomon a mers împotriva Hamatului, la Ţoba, şi a pus stăpânire pe ea.
4 A întărit Tadmorul, în pustiu, şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde în Hamat.
5 A întărit apoi Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos, ca cetăţi întărite cu ziduri, porţi şi zăvoare;
6 Baalatul şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde şi care ţineau de el, toate cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban şi în toată ţara al cărei stăpân era.
7 Pe tot poporul care mai rămăsese din hetiţi, din amoriţi, din fereziţi, din heviţi şi din iebusiţi, care nu făcea parte din Israel,
8 pe urmaşii lor care rămăseseră după ei în ţară şi pe care nu-i nimiciseră copiii lui Israel, Solomon i-a ridicat ca oameni de corvoadă, ceea ce au fost până în ziua de azi.
9 Solomon n-a întrebuinţat ca robi, pentru lucrările lui, pe niciunul din copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, căpeteniile lui, slujbaşii lui, mai marii carelor şi călărimii lui.
10 Căpeteniile puse de împăratul Solomon în fruntea poporului şi însărcinaţi să privegheze peste el erau în număr de două sute cincizeci.
11 Solomon a suit pe fata lui faraon din cetatea lui David în casa pe care i-o zidise; căci a zis: „Nevasta mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte.”
12 Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului.
13 Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă şi pentru sărbători, de trei ori pe an, la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor.
14 A pus în slujbele lor, aşa cum le rânduise tatăl său, David, cetele preoţilor, după slujba lor, pe leviţi, după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul şi să facă zi de zi de slujbă în faţa preoţilor, şi pe uşieri, împărţiţi la fiecare uşă, după cetele lor: căci aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.
15 Nu s-au abătut de la porunca împăratului cu privire la preoţi şi leviţi, nici cu privire la vreun alt lucru, nici în privinţa vistieriilor.
16 Aşa s-a înfăptuit toată lucrarea lui Solomon, din ziua când s-a pus temelia Casei Domnului şi până în ziua când a fost isprăvită. Casa Domnului a fost deci isprăvită.
17 Solomon a plecat atunci la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.
18 Şi Hiram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii şi slujitori care cunoşteau marea. Ei s-au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur, pe care i-au adus împăratului Solomon. |