1 În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani.
2 El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el.
3 Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia şi-i plătea bir.
4 Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare.
5 Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani.
6 Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei.
7 Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au apucat să cinstească dumnezeii altora;
8 Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel şi după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceştia;
9 Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită,
10 Şi aşezând idolii şi chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros;
11 Şi când s-au apucat să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul
12 Slujind idolilor de care Domnul le zisese: "Să nu faceţi aceasta",
13 Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel şi a lui Iuda prin toţi proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: "Întoarceţi-vă din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei".
14 Dar ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor
15 Şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele;
16 Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal;
17 Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie.
18 Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliţi şi i-a lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda.
19 Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile Israeliţilor, cum Se purtau aceştia.
20 Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa.
21 Căci Israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare.
22 Şi au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la faţa Sa, cum zisese prin toţi proorocii, robii Săi.
23 Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi.
24 După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei.
25 Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau.
26 Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: "Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări".
27 Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: "Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări".
28 Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul.
29 Afară de acestea, fiecare popor şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia.
30 Căci Babilonenii şi-au făcut pe Sucot-Benot, Cutienii şi-au făcut pe Nergal, Hamatienii şi-au făcut pe Aşima,
31 Aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar Sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor.
32 Cinsteau însă şi pe Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe înălţimi.
33 Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduşi.
34 Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşezămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ şi le poruncise aşa: "Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor;
35 Să nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe;
36 Ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă închinaţi şi să-I aduceri jertfe;
37 Siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile, aşezămintele, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi;
38 Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitaţi şi pe zeii altora să nu-i cinstiţi;
39 Ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri".
40 Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte.
41 Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa cum au urmat şi părinţii lor. |