1 Acestea sunt cuvintele pe care le-a grăit Moise la tot Israelul peste Iordan, în pustiul Arabah, din faţa Sufei, între Paran, Tofel, Laban, Haşerot şi Di-Zahab,
2 Cale de unsprezece zile de la Horeb, în drumul de la Muntele Seir, către Cadeş-Barnea.
3 În anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii acesteia, a grăit Moise tuturor fiilor lui Israel toate cît îi poruncise Domnul pentru ei.
4 După ce a bătut pe Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon, şi pe Og, regele Vasanului, care locuia în Aştarot şi în Edrei, dincolo de Iordan, în pământul Moabului,
5 A început Moise a lămuri legea aceasta şi a zis:
6 "Domnul Dumnezeul vostru ne-a grăit nouă pe Horeb şi a zis: Vă ajunge de când locuiţi pe muntele acesta!
7 Întoarceţi-vă şi, pornind la drum, duceţi-vă la muntele Amoreilor şi la toţi vecinii lor din Arabah, din munte, din Şefela şi din Negeb, la malurile mării, în pământul Canaanului, la Liban, şi chiar până la râul cel mare, la fluviul Eufratului.
8 Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor lor.
9 În vremea aceea v-am zis: Nu vă mai pot povăţui singur;
10 Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit şi iată acum sunteţi mulţi la număr, ca stelele cerului.
11 Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvânteze, cum v-a făgăduit El!
12 Cum dar voi purta singur greutăţile voastre şi sarcinile voastre şi neînţelegerile dintre voi?
13 Alegeţi-vă din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi-i voi pune căpetenii peste voi.
14 Atunci mi-aţi răspuns şi aţi zis: Bun lucru ne porunceşti să facem!
15 Şi am luat dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi i-am pus povăţuitori peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci şi judecători peste seminţiile voastre.
16 În vremea aceea, am dat poruncă judecătorilor voştri şi am zis: Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi drept pricina ce ar avea un om atât cu fratele lui, cît şi cu cel străin.
17 Să nu părtiniţi la judecată, ci să ascultaţi şi pe cel mare şi pe cel mic. Să nu vă sfiiţi de la faţa omului, că judecata este a lui Dumnezeu. Iar pricina care va fi grea pentru voi să o aduceţi la mine şi o voi asculta eu.
18 V-am mai dat în vremea aceea porunci pentru toate cele ce trebuie să faceţi.
19 Am plecat apoi de la Horeb, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, şi am străbătut tot pustiul acesta mare şi înfricoşător, pe care l-aţi văzut în drumul spre muntele Amoreilor, şi am ajuns la Cadeş-Barnea.
20 Atunci v-am zis: Iată, aţi ajuns la muntele Amoreilor, pe care Domnul Dumnezeul vostru, îl va da nouă.
21 Iată, Israel, Domnul Dumnezeul tău îţi dă pământul acesta: mergi şi ia-l în stăpânire, cum ţi-a zis Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, nici nu te înspăimânta!
22 Iar voi aţi venit cu toţii la mine şi aţi zis: Să trimitem înaintea noastră oameni ca să cerceteze pământul şi să ne aducă ştire despre drumul pe care să mergem şi despre cetăţile la care să ne ducem.
23 Cuvântul acesta mi-a plăcut şi am luat dintre voi doisprezece oameni, câte unul din fiecare seminţie.
24 Aceştia s-au dus şi s-au suit pe munte, au mers până la valea Eşcol, şi au cercetat-o.
25 Au luat din roadele pământului şi ne-au adus nouă; şi ne-au adus şi ştire, spunându-ne: Pământul pe care Domnul Dumnezeul nostru ni-l dă este bun.
26 Voi însă n-aţi vrut să vă duceţi şi v-aţi împotrivit poruncii Domnului Dumnezeului vostru, aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis:
27 Domnul din ură către noi ne-a scos din pământul Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoreilor şi să ne piardă.
28 Încotro să ne ducem? Fraţii noştri ne-au înfricoşat, spunându-ne: "Poporul acela e mai mare, maţ mult şi mai puternic decât noi; cetăţile de acolo sunt mari şi cu întărituri până la cer; şi am mai văzut acolo şi pe fiii lui Enac".
29 Atunci v-am zis: Nu vă înspăimântaţi şi nu vă temeţi de ei.
30 Domnul Dumnezeul vostru merge înaintea voastră şi se va lupta El pentru voi, cum a făcut cu voi şi în Egipt, înaintea ochilor voştri.
31 Şi cum a făcut în pustiul acesta, unde, cum ai văzut tu, Israel, Domnul Dumnezeul tău te-a purtat tot drumul ce l-aţi străbătut până ce aţi sosit la locul acesta, cum poartă un om pe fiul său.
32 Dar voi nici aşa n-aţi crezut pe Domnul Dumnezeul vostru,
33 Care a mers înaintea voastră în călătorie, ca să vă caute loc unde să poposiţi; şi mergea noaptea în foc, ca să vă arate calea pe care să mergeţi, iar ziua în nor.
34 Şi auzind Domnul Dumnezeu cuvintele voastre, S-a mâniat şi S-a jurat, zicând: "Nimeni din oamenii aceştia, din acest neam rău,
35 Nu va vedea pământul cel bun, pe care Eu am jurat să-l dau părinţilor voştri.
36 Numai Caleb, fiul lui Iefone, îl va vedea. Aceluia şi fiilor lui voi da pământul pe care l-a străbătut el, pentru că acela s-a supus Domnului.
37 Pentru voi s-a mâniat Domnul şi pe mine şi a zis: Nici tu nu vei intra acolo!
38 Iosua, fiul lui Navi, care este cu tine, acela va intra acolo; întăreşte-l pe el, că el va duce pe Israel în moştenirea sa.
39 Copiii voştri, de care voi ziceaţi că vor cădea pradă vrăjmaşilor, şi fiii voştri, care acum nu cunosc nici binele, nici răul, aceia vor intra acolo; lor îl voi da şi ei îl vor moşteni.
40 Iar voi întoarceţi-vă şi vă îndreptaţi spre pustie, pe calea cea către Marea Roşie.
41 Voi însă mi-aţi răspuns atunci şi mi-aţi zis: Am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului nostru! Ne ducem să ne luptăm cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru! Şi v-aţi încins fiecare cu arma sa de luptă şi v-aţi hotărât nebuneşte să vă suiţi pe munte.
42 Iar Domnul mi-a zis: Spune-le: Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, ca să nu vă biruiască vrăjmaşii voştri, că Eu nu sunt în mijlocul vostru.
43 Şi eu v-am spus, dar voi n-aţi ascultat, ci v-aţi împotrivit poruncii Domnului şi, în îndărătnicia voastră, v-aţi suit pe munte.
44 Dar v-a ieşit înainte poporul amoreu care locuia pe muntele acela şi a tăbărât asupra voastră ca albinele şi v-a zdrobit de la Seir până la Horma.
45 Atunci v-aţi întors şi aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul n-a ascultat plângerea voastră şi nu v-a luat în seamă.
46 Şi aţi locuit în Cadeş vreme multă, că multe au fost zilele cît aţi stat acolo". |